Un aparat dentar este privit de multe persoane ca fiind ceva inestetic, tratamentul fiind unul dureros, iar aspectul dintilor neplacut, deoarece bracketii si arcurile se vad. Totuşi, de-a lungul timpului, pentru a evita această reticenţă cauzată de factorul estetic a pacienţilor, tehnologia s-a dezvoltat, pana la bracketi de safir, ceramici, aparate Incognito sau Invisalign.
Unde s-au descoperit urme de folosire ale unor aparate dentare in antichitate?
Desi aparatele dentare au apărut abia la începutul anilor 1800, preocuparea oamenilor pentru dinţii drepţi şi pentru ocluzia corectă a existat încă din vremea popoarelor antice. Metoda prin care încercau să îndrepte dinţii era diferită de la cultură la cultură, dar este clar faptul că toţi aveau acelaşi scop-de a avea un zâmbet perfect. Arheologii au găsit la mai multe mumii egiptene resturi ce pareau a fi parti din prima încercare de a apropia dinţii, închizând spaţiile dintre ei. Aceste resturi aveau parţi din intestine de animale ce înconjurau dinţii, într-un mod similar celui în care în zilele de azi, ortodonţii folosesc arcul ortodontic pentru a închide spaţiile.
Asociaţia Americană pentru Ortodonţie- American Association of Orthodontists [AAO] confirmă faptul că arheologii au găsit la vechii greci prima punte dentara, ceea ce confirmă faptul că oamenii au început să practice ortodonţia cu 1000 de ani înaintea erei noastre.
In primul rand, trebuie mentionat “parintele stomatologiei,” Pierre Fauchard (photo), care in lucrarea sa din 1728 – “Chirurgul Dentist” – dedica un intreg capitol metodelor de indreptare a danturii. Fauchard folosea pentru indreptarea dintilor un dispozitiv numit “bandeau”, o bucata de metal pretios in forma de potcoava ce avea rolul de a extinde arcada maxilarului.
Cativa ani mai tarziu, in 1757, dentistul francez Bourdet publica la randul sau o carte, “Arta dentistului”, din care un capitol era rezervat modalitatilor de aliniere corecta a dintilor si totodata dispozitivelor folosite in acest scop. Bourdet, dentistul regelui Frantei, a perfectionat “bandeau”-ul lui Fauchard, fiind si primul care a recomandat extractia premolarilor pentru a corecta “aglomerarea” dintilor si care a demonstrat stiintific cresterea maxilarului.
Chirurgul scotian John Hunter a scris, printre alte lucrari, “Istoria naturala a dintilor” (1771) si “Tratat practic asupra bolilor dintilor,” descriind in detaliu anatomia dintelui, respectiv patologia dentara. Tot el a fost cel care a inventat termenii “cuspid,” “bicuspid,” “incisiv” si “molar.”
In 1819, Delabarre a introdus in practicile de indreptare a dintilor crosetul de sarma, iar in 1841, Joachim Lafoulon a inventat termenul de “ortodontie.”
Istoricii considera ca titlul de “parinte al ortodontiei” trebuie oferit atat lui Norman W. Kingsley, dentist, sculptor, scriitor si artist, autorul lucrarii “Tratat asupra anomaliilor maxilarului” (1880), cat si lui J. N. Farrar, autorul lucrarii in doua volume “Tratat asupra iregularitatilor dentare si a modalitatilor de corectare a danturii.” Acestuia din urma ii datoram inventarea aparatelor dentare, el fiind totodata si primul care a sugerat folosirea presiunii asupra dintilor la intervale regulate pentru a-i indrepta.
O alta figura marcanta in evolutia ortodontiei este Edward H. Angle (1855-1930), care a dezvoltat primul sistem de clasificare a malocluziilor, sistem care se foloseste si astazi. Sistemul sau le oferea dentistilor o metoda simpla de a descrie cat de strambi sunt dintii, in ce directie sunt indreptati acestia si cum sunt ei aliniati in cavitatea orala. Tot Angle este cel care, in 1901, a pus bazele primei scoli de ortodontie si a organizat Societatea Americana de Ortodontie, care a devenit Asociatia Americana a Ortodontilor in anii 1930.
La inceputul anilor 1900, ortodontii foloseau aur, platina, otel, argint, cauciuc (uneori si lemn, fildes, zinc, cupru si alama) pentru a confectiona ligaturile, carligele si buclele folosite pentru indreptarea danturii.
Cel mai des utilizat era aurul (de la 14 pana la 18 carate), datorita maleabilitatii sale. Din aur erau confectionate sarme, ligaturi, cleme, in vreme ce din foile de aliaj iridiu-platina erau fabricate aparatele dentare ce se fixau pe arcada maxilarului. Dispozitive din aur pentru indreptarea danturii se infasurau pe fiecare dinte in parte.
In anul 1929 a fost infiintata prima comisie de specialitate, Comisia Americana a Ortodontilor, iar la sfarsitul anilor 1930, a fost inventata periuta de dinti cu peri din nylon (’38) si tot in anii ’40 otelul inoxidabil a inceput sa fie utilizat pe scara larga. Totusi, folosirea acestui aliaj pentru aparatele dentare a fost controversata, fiind pe deplin acceptata in anii 1960.
Dupa anii 1990, evolutia a fost exponentială, ajungându-se până la aparatele invisalign, ce reprezintă gutiere de plastic ce determina alinierea dinţilor.
În zilele noastre, 33% din populaţia globului a purtat sau poartă aparat dentar.
